Boli ale coacazelor
Drepanopeziza ribis - Antracnoza coacăzului este o infectie cu o ciuperca care duce la caderea prematura a frunzelor:
Simptome:
Boala se manifestă în mod frecvent pe frunzele de coacăze şi agrişe şi mai rar pe lăstarii şi fructele acestora.
Pe frunze apar pete brune sau brun-roşiatice, circulare sau neregulate, la început mici, cu timpul însă aceste pete putând să ocupe porţiuni mari din limbul frunzei. Frunzele atacate se îngălbenesc, se brunifică şi cad prematur, lăstarii rămânând desfrunziţi înainte de vreme, fapt ce duce la o recoltă slabă.
Pe lăstari atacul se manifestă sub forma unor pete brune - alungite, care împiedică dezvoltarea normală a lăstarilor, scăzând de asemenea imunitatea plantei la îngheţurile din timpul iernii.
Prevenirea:
1)Se taie crengile îmbătrânite precum şi toţi lăstarii atacaţi de această ciupercă în anul anterior. Resturile vegetale infestate trebuiesc înlăturate din zona de cultură prin ardere.
2)Plantaţiile trebuie menţinute curate în timpul vegetaţiei, buruienile fiind gazde secundare pentru diverşi patogeni, printre care şi această ciupercă. De asemenea se recomandă rărirea lăstarilor pentru a asigura o bună circulaţie a aerului şi în interiorul tufei de coacăze.
Combatere chimică:
Tratamentele plantelor de coacăze în vegetaţie se pot face cu:
a)ANVIL 5 SC (hexaconazol 50g/l), 0,06%;
b)CAPTADIN 50 PU (captan 50%) 0,25%;
c)DITHANE M 45 (mancozeb 80%) 0,2%;
d)METOBEN 70 PU (tiofanat metil 70%) 0,07%;
e)TIURAM 75 PU (tiram 75%) 0,4%;
f)TOPSIN 70 PU (tiofanat metil 70%) 0,07%.
sau substanţe nou apărute care combat antracnoza coacăzului.
Recomandarea noastră este să efectuaţi tratamentul indiferent de produsul pe care l-ati ales conform specificaţiilor respectivului produs.